Semnele unei persoane puse pe harță

Apără orice idee cu aceeași pasiune Este grabnică la vorbire și înceată la ascultare Modelul preferat de slujire este confruntarea dintre Ilie și profeții lui Balaam Nu poate vedea nuanțe Primul instinct e critica; ultimul, încurajarea Are vedere punctuală. Totdeauna…

Pe pielea mea: Fără patimă și așteptări despre localizare GPS și investigații

Prin iulie 2014, intr-o noapte toridă de vară, pe la 2-3, un individ intră pe geamul întredeschis al casei, trece nestingherit pe lângă mine în timp ce dormeam și începe să cotrobăie prin casă. După câteva minute, pleacă cu un…

Aselenizarea și cei 50 de ani care au urmat

Luna iulie (și august) este rezervată călătoriilor. De altfel, materialul pe care îl citiți este scris în timpul unei călătorii. Unele mai lungi, altele mai scurte. După nevoile și posibilitățile fiecăruia. Dar, una dintre cele mai interesante călătorii care au…

„Semnul lui Iona”

Atunci când vorbește despre învierea Sa, Isus ne oferă o paralelă biblică ușor accesibilă care descrie acest eveniment de importanță crucială pentru creștinătate. Textul la care face referire Mântuitorul este minunea cu prorocul Iona (Matei 12:38-40 și urm.) care a…

Este biserica online o biserică sau nu?

Conceptul de ‘Biserică online’ sau ‘Cyber church’ desemnează în termeni generici o gamă variată de forme online de servicii religioase disponibile în mediul virtual precum, dar fără a se limita la, servicii religioase live oferite de bisericile existente, servicii strict…