Ereziile primelor secole și ecourile contemporane II – Ebioniții

Săracul Ebion

Ebion este un substantiv aramaic ce înseamnă „sărac”. Istoricii contemporani ai creștinismului nu sunt foarte siguri dacă a existat un individ cu numele Ebion. (Ce părinte normal la cap și-ar numi copilul Săracul?) Drept urmare este foarte rezonabil să credem că denumirea este generic atribuită unei mișcări a cărei caracteristică evidentă era sărăcia fără să credem că orice erezie derivă de la un individ care poartă acest nume.

Alții cred că a existat cu adevărat un astfel de personaj care a fost contemporan cu Evanghelistul Ioan. 

Doar că sărăcia nu se limita, dacă ne luăm după Tertulian sau Origen, la partea materială a vieții, ci și la cea intelectuală. Nici Iustin Martirul, Eusebiu sau Hippolit nu au cuvinte de laudă cu privire la anvergura intelectuală a adepților ebionismului. Pe scurt, erau niște provinciali lipsiți de educație.

Învățătura ebioniților

Ebioniții credeau, spre deosebire de marcioniții despre care am vorbit aici,  că VT este bun și că învățăturile și legile sale trebuie respectate în continuare, cu excepția celor care din motive bine întemeiate nu mai puteau fi duse la îndeplinire. Printre acestea se număra jertfa animalelor. Să nu uităm că Templul fusese deja distrus când au apărut ei. 

Celelalte reglementări rămâneau în vigoare. Și vorbim aici despre circumcizie, Sabat și mâncarea curată și cea necurată. Despre ultimele două posibil să fi auzit și în zilele noastre.

Ebioniții aparțineau din punct de vedere cultural și istoric de iudaism. Iar iudaisml nu era neapărat un compliment în primele patru secole, în parte și pentru că ei, credeau creștinii, l-au respins pe Isus Mesia. Aflăm de la Origen și Eusebiu că au folosit aramaica în închinare și că erau localizați în Palestina unde se întâlneau în sinagogi. Creștinismul lor se rezuma la faptul că Isus a fost trimis doar la Israel. 

Este foarte probabil ca ei să fie urmașii iudaizatorilor împotriva cărora s-a ridicat odinioară Apostolul Pavel. 

Doctrina despre Hristos

Dar să mergem mai departe acolo unde este, de fapt, marea problemă: doctrina despre Hristos. Aici, ebioniții susțin că Isus Hristos a fost un om. Unul bun, moral, drept, un mare profet, un excelent exemplu. Dar dincolo de aceste atribute, Isus nu era Dumnezeu. Dat fiind că ebioniții erau evrei monoteiști, nu puteau să susțină că Isus este Dumnezeu.

El era Dumnezeu în sensul că a fost adoptat de Dumnezeul VT drept Fiul al Său, cel mai probabil odată cu botezul. De aici și denumirea de adopționiști. Ei se aflau exact în direcția diametral opusă față de marcioniți. După ce L-a adoptat, Dumnezeu L-a înviat, L-a ridicat la ceruri și L-a pus la dreapta măririi Sale. 

Scrierile ebionite

De la detractorii lor aflăm că au avut și o serie de scrieri care i-au ajutat să își cristalizeze învățăturile. Din păcate avem acces la scrierile lor doar din citatele criticilor lor, dar există suficiente informații care să ne ajute să ne facem o idee de ansamblu. Dintre scrierile care sunt amintite enumerăm: Evanghelia după Evrei, Evanghelia ebioniților, Evanghelia nazarinenilor.

În mod evident, ebioniții se află într-o totală disonanță cu Apostolul Pavel care a fost unul dintre primii critici ai integrării sistemului religios iudaic în special cel ceremonial cu practica creștină curentă.

Concluzii

Ebioniții duc mai departe practicile VT, mai puțin pe cele care necesitau prezența unui Templu fizic. Ei sunt continuatorii iudaizatorilor condamnați de Apostolul Pavel în Galateni. 

Isus devine sau este ridicat la statutul de Fiu al lui Dumnezeu, o idee care ne îndepărtează de caracterul adevăratului Mesia. Ambele idei încă găsesc teren fecund până în zilele noastre când atracția pentru sistemul ceremonial iudaic este întreținută conștient sau nu cu o lejeritate greu de înțeles. 

Cred că ar trebui să apreciem valoarea culturală a sistemului religios iudaic și chiar să o ocrotim fără a încerca să o integrăm acolo unde apostolii și Biserica a decis să se detașeze de ea.

Distribuie

Lasă un răspuns