Khaled Anatolios, Retrieving Nicaea: The Development and Meaning of Trinitarian Doctrine, Grand Rapids, MI: Baker Academic, 2011. ISBN: 978-0-8010-3133-6. 352 pp.
În Retrieving Nicaea, Khaled Anatolios oferă o contribuție teologică majoră la studiul doctrinei trinitare, printr-o „re-lectură” istorică, hermeneutică și sistematică a dezvoltării dogmei niceene. Cartea își propune nu doar să recupereze intenția teologică a părinților niceeni, ci și să arate relevanța contemporană a acestei doctrine pentru gândirea creștină. Anatolios îmbină cercetarea istorică riguroasă cu o reflecție teologică profundă, argumentând că doctrina Treimii nu este un construct filozofic abstract, ci o expresie a unei înțelegeri vii a mântuirii și revelației divine.
Khaled Anatolios, teolog romano-catolic de tradiție melchită, cunoscut pentru expertiza sa în teologia patristică și pentru contribuțiile în analiza doctrinei trinitariene, oferă în volumul Retrieving Nicaea o incursiune profundă și totodată rafinată în dezvoltarea doctrinei Sfintei Treimi în epoca patristică. Cartea sa nu este doar o expunere istorică a controversei ariene și a răspunsurilor formulate de părinții Bisericii, ci mai ales un exercițiu teologic menit să recupereze, în sens literal, sensul viu și performativ al formulelor doctrinare niceene.
Lucrarea se remarcă printr-un angajament dublu – istoric și sistematic – care evită cu grijă capcana izolării textelor patristice într-un muzeu al trecutului. Anatolios se distanțează de abordările strict istoriciste sau reductiv dogmatice și insistă asupra unei hermeneutici teologice care respectă contextul eclezial, liturgic și soteriologic al autorilor. În centrul întregii lucrări stă convingerea că doctrina trinitară, așa cum a fost articulată la Niceea și dezvoltată ulterior, nu este o abstracție metafizică superfluă, ci expresia formală a unei experiențe și a unei înțelegeri revelate a mântuirii.
Atanasie, Grigorie de Nyssa și Augustin sunt figurile patristice în jurul cărora se articulează demonstrația lui Anatolios. Alegerea acestor trei gânditori nu este întâmplătoare, ci reflectă dorința autorului de a surprinde varietatea și adâncimea reflecției trinitare deopotrivă în Răsăritul și Apusul creștin. Fiecare dintre acești teologi este analizat nu doar din perspectiva coerenței logice a argumentelor sale, ci mai ales în ceea ce privește orientarea lor fundamentală către ceea ce Anatolios numește „logică participativă”: ideea că ființa divină nu poate fi înțeleasă separat de iconomia mântuirii, iar reflecția trinitară are sens doar în lumina comuniunii dintre Dumnezeu și creație.
Una dintre contribuțiile notabile ale volumului este chestionarea presupunerii larg răspândite că doctrina Trinității ar fi o construcție tardivă, impusă de sinodul de la Niceea și apoi rafinată în mod artificial. Anatolios demonstrează, cu o erudiție solidă, că reflecția trinitară niceană nu a fost un adaos raționalist, ci o articulare necesară a credinței bisericii în răspuns la provocările ariene, care subminau chiar posibilitatea unei mântuiri reale. Astfel, homoousios – termenul central al definiției niceene – este interpretat nu doar ca o declarație ontologică, ci ca o mărturisire profund soteriologică: Fiul trebuie să fie consubstanțial cu Tatăl pentru ca unirea dintre Dumnezeu și om în Hristos să fie adevărată și eficientă.
Valoarea lucrării constă și în modul subtil în care Anatolios reușește să împletească reflecția istorică cu nevoile și preocupările teologiei contemporane. El nu forțează actualizări, dar nici nu ezită să sugereze că redescoperirea logicii trinitare patristice poate contribui decisiv la revitalizarea discursului teologic actual. Într-o epocă în care se simte adesea ruptura dintre teologia academică și viața eclezială, Retrieving Nicaea vine ca un apel la o reconectare a teologiei cu sursele ei vitale: Scriptura, Tradiția și viața liturgică.
Stilul lucrării este riguros și totodată accesibil. Fără a simplifica, Anatolios scrie cu claritate și structură, reușind să conducă cititorul prin pasaje dense de argumentație teologică fără a-l pierde. Familiaritatea sa cu limbajul patristic, în special cu subtilitățile terminologice grecești și latine, este evidentă, dar nu devine niciodată ostentativă.
Totuși, un cititor exigent ar putea observa o anumită înclinație spre o lectură pozitivistă a consensului nicean, în sensul în care tensiunile și diferențele dintre Răsărit și Apus – de exemplu, între Grigore de Nyssa și Augustin – sunt uneori estompate în favoarea unei coerențe teologice mai mari decât ar fi istoric justificabil. De asemenea, prezența relativ redusă a altor voci patristice, precum cele ale lui Didim cel Orb, Hilarius de Poitiers sau chiar Capadocienii în ansamblu, lasă spațiu pentru extinderi viitoare ale proiectului început aici.
În ciuda acestor rezerve minore, Retrieving Nicaea este o contribuție remarcabilă și necesară în domeniul teologiei dogmatice. Ea oferă nu doar o înțelegere profundă a formării doctrinei trinitare, ci și un model de gândire teologică ancorată în Tradiție, dar sensibilă la exigențele prezentului. Este o lucrare care merită să fie citită lent, meditativ, și care, asemenea părinților pe care îi studiază, cere o participare deplină a minții și inimii.
Outstanding. Cartea o găsim în română?
Din câte știu nu s-a încumetat nimeni să o traducă. Încă.