James C. VanderKam – Manuscrisele de la Marea Moartă, Editura Humanitas, București, 2024, 320 pp. ISBN 978-973-50-8409-7
Lucrarea Manuscrisele de la Marea Moartă semnată de James C. VanderKam se înscrie în seria introducerilor academice destinate publicului larg, având intenția de a pune ordine într-un domeniu marcat decenii întregi de dispute, controverse și speculații. Reputat specialist în iudaismul perioadei celui de-al Doilea Templu, VanderKam își propune să ofere o sinteză clară și sobră a descoperirilor de la Qumran, fără a face rabat de la exigențele cercetării filologice și istorice.
Cartea are, fără îndoială, meritul de a oferi o panoramare accesibilă și structurată a problematicii: de la contextul descoperirilor, trecând prin descrierea categoriilor de texte, până la implicațiile lor teologice și istorice. Limbajul este clar, tonul moderat, iar structurarea materialului urmărește o logică pedagogică evidentă. Cu toate acestea, în ciuda acurateței și a competenței, lectura cărții lasă uneori impresia unui demers prudent, aproape reticent în a propune interpretări mai ferme sau în a angaja cititorul într-o dezbatere conceptuală mai provocatoare.
VanderKam pare să aleagă deliberat calea evitării riscului. Deși menționează controversele legate de identitatea comunității de la Qumran (esenieni, saduchei, un alt tip de comunitate locală), el nu intră în detalii polemice, preferând să prezinte sumar pozițiile fără a pleda convingător pentru una dintre ele. Această atitudine, deși onorabilă prin echilibru, poate părea insuficientă pentru un cititor cu un interes deja format în domeniu, care ar fi așteptat o poziționare mai clară și argumentată.
În ceea ce privește interpretarea teologică a textelor sectare, analiza este mai degrabă descriptivă decât analitică. Elemente precum viziunea dualistă asupra istoriei, escatologia militantă, sau interpretările halahice divergente față de iudaismul fariseic sunt menționate, dar rareori problematizate în profunzime. De exemplu, nu sunt dezvoltate în mod convingător implicațiile acestor texte asupra reconstrucției începuturilor creștinismului, un aspect care poate că ar fi meritat un tratament mai detaliat, chiar și într-o lucrare introductivă.
În plan metodologic, VanderKam se sprijină solid pe filologie și istorie, dar nu își asumă instrumente critice din hermeneutica contemporană, teoria literară sau antropologia religiei. Această opțiune face cartea robustă, dar oarecum conservatoare în raport cu direcțiile mai recente din studiile religioase. De asemenea, lipsa unei discuții mai aplicate despre istoria cercetării manuscriselor – în special despre monopolul inițial al accesului la texte și impactul ideologic al acestuia – diminuează dimensiunea critică a demersului.
În concluzie, Manuscrisele de la Marea Moartă este o introducere solidă, clară și sobră, dar care se menține prea mult în zona siguranței academice, fără a risca întrebări incomode sau interpretări speculative. Este o carte potrivită pentru un cititor care se apropie pentru prima dată de subiect, dar poate părea prea precaută sau „manualistică” pentru cercetători sau studenți avansați. Rigoarea nu este pusă la îndoială, dar lipsește o oarecare tensiune intelectuală care ar fi putut transforma lucrarea dintr-un compendiu instructiv într-un text cu adevărat formativ.