Uitați tot ce știați despre religii clasice – vechea paradigmă cu rugăciuni și ritualuri fixe este depășită. În era digitală, adevărata mântuire vine din cancel culture, semnalarea virtuții și autoflagelarea publică pe Twitter. Doamnelor și domnilor, bine ați venit în templul noii credințe: religia woke.
Această religie nu are un papă, dar are influenceri. Nu are Sfânta Scriptură, dar are postări virale, capturi de ecran și TikTok-uri moralizatoare. Dogmele se schimbă zilnic, iar păcatele pot fi retroactive – un tweet din 2011 îți poate ruina cariera în 2025. Căința? Publică, cu lacrimi și hashtag.
Fiecare adept are un sens profund al misiunii divine: să fie cât mai indignat, cât mai des, față de cât mai multe lucruri. Dacă nu te superi azi pe cel puțin trei microagresiuni, înseamnă că n-ai fost atent. Iar dacă nu ai păreri solide despre tot ce mișcă – de la identitatea unei caracatițe trans-nonbinare până la patriarhatul din structura moleculară a apei – ești, desigur, parte din problemă.
Simțul umorului e, desigur, interzis. E un act de opresiune. Iar dacă îndrăznești să întrebi ceva (gen: „Dar nu cumva e un pic prea mult?”), ți se va explica, cu blândețe academică, că tăcerea ta este o formă de violență și că n-ai citit suficient Foucault. Dacă ești alb, cis, hetero și mai respiri – felicitări, ai bifat tot bingo-ul oprimatorului.
„Religia woke” e un fenomen fascinant, dacă o privești ca pe o formă modernă de misticism secular – completă cu excomunicări, ritualuri de purificare și o furie justițiară care ar face Inchiziția să pară o echipă de consilieri de pace. O religie fără iertare, dar cu o mulțime de martiri digitali. Lectura ideală pentru vremurile în care moralitatea e un trend și sfinții au cont de Instagram.