Despre Arius / Arie știm că era din părțile de nord ale Africii, din zona cunoscută azi drept Libia (sau ce a mai rămas din ea). Dacă așa stau lucrurile, atunci acest fapt explică oarecum învățăturile sale care par a fi o reacție la sabelianism / modalism (vezi aici detalii).
Arie și arianismul este de departe printre cele mai cunoscute doctrine condamnate de Părinții Bisericii, evident, nu fără sprijin politic. Creștinismul tocmai devenise religia oficială a Imperiului Roman.
Arie și arianismul
Se pare că tot conflictul a pornit de la obiecțiile lui Arie la una dintre predicile Episcopului din Alexandria (Egipt). Lui Arie i s-a părut mult prea filosofică abordarea acestuia cu privire la unicitatea și trinitatea dumnezeirii. Văzându-se pus în fața unor critici, Episcopul a organizat un mic sinod afurisindu-l pe Arie.
De aici și pâna la depășirea granițelor locale nu a mai fost decât un singur pas. Așa a apărut un conflict pan mediteraneean de care politica vremii nu a fost străină. Au apărut mici prietenii cu conexiuni până la Împăratul Constantin. Punctul major al disputei a culminat cu organizarea Conciliului ecumenic de la Niceea 325.
În tușe groase, Arie susținea că Isus are un început și că este subordonat Tatălui. Similar unei relații tată – fiu. Isus este născut din Tatăl. Adică a existat o vreme în care Fiul nu a existat. Și cu această afirmație, Arie Îl plasează pe Isus în sfera entităților care au un început cronologic. Doar Dumnezeu este cel care nu are nici început și nici sfârșit.
Ulterior, Arie se vede nevoit să nuanțeze afirmând că Isus este un deutero theos (un Dumnezeu secund) stârnind imediat furia monoteiștilor.
Ceea ce este remarcabil la această dispută este că ambele tabere s-au folosit de texte scripturale pe care le-au interpretat, evident, diferit. Sună cunoscut, nu? Arie s-a folosit de texte precum FA 2:36, Rom. 8:29, Col. 1.:15 și altle asemenea acuzându-și detractorii că alegorizează textele dându-le un sens străin de sensul original. Cu riscul de a supăra pe unii, Arie a fost un literalist feroce.
Condamnarea lui Arie și a învățăturilor sale
Disputa s-a tranșat la Niceea (325) când cei 318 episcopi din toată lumea cunoscută la vremea respectivă l-au condamnat pe Arie și învățăturile răspândite de acesta. Ei au adoptat o formulă credală a unui singur Dumnezeu manifestat în trei persoane:
Și într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl, singurul născut, adică din ființa Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, deoființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut, cele din cer și cele de pe Pământ
…
Pe aceia care zic: era cândva când nu era, și că înainte de a se naște nu era, și că din cele ce nu erau s-a făcut, sau afirmă că Fiul lui Dumnezeu este din alt ipostas sau ființă sau supus schimbării sau transformării, pe aceștia îi anatematizează Biserica catholică (sobornicească) și apostolică’.
Limitele limbajului
Folositea terminologiei descriptive cu privire la natura lui Isus Hristos își arată limitele atunci când vine vorba despre încapsularea unor concepte. Limbajul utilizat pentru condamnarea lui Arie nu este lipsit de obiecții, homoousios fiind de departe cel mai problematic.
Criticile majore care i se aduc fac referire la faptul că termenul a. nu este folosit în Scriptură sau de către tradiția apostolică; b. este prea tehnic și este preluat necritic din folosofie; c. poate iduce la o înțelegere materialistă a lui Dumnezeu d. este o terminologie folosită și de gnostici și de sabelieni, modaliști.