David Bentley Hart – format în moștenirea anglicană, convertit la Ortodoxie, preocupat de studii interdisciplinare și cu o carieră academică prolifică – se prezintă cu o viziune teologică vastă și un stil captivant, admirat și controversat deopotrivă într-una dintre cele mai recente lucrări ale sale Ca toți să fie mântuiți, publicată de Ratio et Revelatio în 2023.
David Bentley Hart ridică, încă din început, întrebarea fundamentală: dacă Dumnezeu este cu adevărat bun, înțelept și atotputernic, cum ar putea admite existența unui iad etern? El construiește argumentul ca un bulgăre de zăpadă – creație ex nihilo implică o finalitate tainică, iar Dumnezeu, fiind sursa și destinația creației, nu ar crea un destin veșnic în care ființele Sale să sufere veșnic. Hart analizează, în prima meditație, natura lui Dumnezeu și argumentează că iadul etern nu este doar neplauzibil, ci contrazice însăși esența rațiunii divine.
În continuitatea acestei prime meditații, a doua revine la exegeza biblică. Hart traduce și analizează textele relevante din Noul Testament, între care to pur to aiōnion (focul veșnic) din Matei și Romani 5:18–19, susținând că termenul aionios semnifică un interval îndelungat, dar nu neapărat etern. Spre deosebire de interpretările tradiționale, el propune o lectură în care iadul are valoare purificatoare și temporară, susținând că Scriptura conține mai multe pasaje ce vorbesc despre mântuirea universală decât despre separare definitivă.
A treia meditație prezintă tema identității personale și teologia comunității. Inspirat de Gregory de Nyssa, Hart susține că ființa umană nu este o entitate izolată, ci un tot relațional. Salvarea unuia presupune restaurarea tuturor. Dacă ar exista o parte a umanității abandonată veșnic, identitatea celor salvați ar fi degradată, deoarece comuniunea esențială a persoanei ar fi compromisă. În această perspectivă, iadul etern ar rupe identitatea comună a omenirii și ar contrazice esența ființei umane.
A patra meditație atinge tema libertății. Hart respinge ideea conform căreia ființele libere pot persista etern împotriva binelui. Observă că libertatea autentică este compatibilă cu orientarea rațională spre bine, iar a numi opusul drept libertate eternă închide posibilitatea cuvântului „libertate”. În opinia lui, voința rațională va sfârși inevitabil prin a alege comuniunea cu Dumnezeu Argumentul este dezvoltat pe larg, aici).
În epilog, Hart sintetizează toate argumentele și afirmă că universalismul nu este o simplă presupunere optimistă, ci urmarea logică a unei teologii coerente cu Scriptura, metafizica creației și natura comunității umane. Nu caută să discrediteze adversarii, dar le critică tendințele filosofico-teologice privitoare la iad, într-o tonalitate deliberat ofensivă.
Reacția academică nu a întârziat. Unii îl laudă pentru erudiție, claritatea meditativă și modul cum reinterpretează hermeneutica patristică universalistă. Michael Plekton însușește tonul și consideră meditațiile accesibile și logice, însă îl avertizează asupra unui stil verbal prea agresiv. Pe de altă parte, comentatorii conservatori subliniază că argumentele folosite nu abordează în profunzime exegeza tradițională sau doctrinele tomiste despre libertate și judecată veșnică.
În concluzie, Ca toți să fie mântuiți este o meditație teologico-filozofică intensă și narativă, ce împletește metafizica, exegeza, antropologia și filosofia liberului arbitru. Cartea nu este un tratat academic exhaustiv, dar reușește să provoace și să aducă în prim-plan o perspectivă universalistă. Cititorului academic îi oferă materiale pentru reflecție, dar îl invită și la intrarea în dialog cu surse exegetice complementare și cu teoriile tradiționale ale iadului.
Descoperă mai multe la Blocnotes.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.