Jaroslav Pelikan: Whose Bible Is It – (scurtă) prezentare

Cei obișnuiți cu stilul lui Jaroslav Pelikan pot anticipa într-o oarecare măsură la ce să se aștepte de la o carte despre Biblie scrisă de el. În mare, autorul prezintă traseul pe care l-a parcurs Cuvântul pentru a deveni text și pentru a ajunge în mâinile noastre azi. Autorul pornește de la dilema pe care o are un cititor tabula rasa, dacă poate exista așa ceva, în fața extrem de variatei oferte a texului sacru. Demersul continuă cu formarea canonului, diferitele traduceri și textele prezente în variantele diferitelor traduceri de azi.

Nu este neapărat o carte de teologie sau de critică textuală, ci mai degrabă una gen privire de ansamblu prin care încearcă să introducă cititorul neavizat în „tainele” formării textului sacru. Este o carte apropiată ca demers de Isus de-a lungul secolelor în care eruditul autor îl apropie pe cel interesat de lumea extrem de încâlcită a istoriei formării canonului.

Recent am descoperit un Jaroslav Pelikan aplecat asupra textului Scripturii în calitate de comentator, mai specific asupra textului cărții Faptele apostolilor. Dar despre aceasta, altă dată.

Distribuie

Lasă un răspuns