American Snipes / Lunetistul american – cronica de film.
Ei ii spun Legenda, el spune ca nu isi doreste acest titlu.
Bradley Cooper si Clint Eastwood pun in scena povestea celui mai eficient lunetist american din toate timpurile: Chris Kyle. Este povestea omului care ne spune cat de costisitor este razboiul. Inarmat cu o pusca si cu o sapca, Chris sta pe acoperis si ii pazeste pe camarazii sai aflati in misiuni de patrulare in Irak. Nu reuseste totdeauna sa le asigure spatele, insa ce este cert este ca loviturile sale nu dau gres. Zi de zi, viata celor care intra in vizorul sau sta in degetul aratator al lui Chris.
Chris ajunge in armata in urma a cel putin doua experiente personale: prima este o lectie pe care o primeste de la tatal sau dupa ce se intoarce de la biserica. Acesta ii spune ca sunt trei feluri de oameni: oi, lupi si caini de paza, iar fiecare semen face parte dintr-o categorie. Cea de-a doua experienta care il mana in lupta este despartirea de prietena sa care ii traumatizeaza suficient de mult incat sa isi aminteasca decizia sa anterioara de a fi un caine de paza.
Filmul are o incarcatura emotionala semnificativa daca luam in considerare ca lunetistul este pus uneori in fata unor decizii grele: de pilda este pus de doua ori in situatia de a lovi un copil care isi indreapta armele impotriva celor pe care el ii apara. O data o face, alta data, nu.
Faptul ca poarta o Biblie totdeauna cu el care, in treacat fie spus a fost furata de la biserica pe cand era copil, nu il face automat un credincios, insa ii determina pe camarazii de lupta sa isi puna intrebari existentiale si sa ia decizii spirituale. Unul dintre camarazi, de exemplu isi promite ca dupa terminarea razboiului se va ocupa de lucrurile spirituale sin postura unui pastor.
Familist convins, Chris invata pe propria piele costurile razboiului. Si nu este vorba doar despre pierderea camarazilor in lupta, ci si despre traumele pe care ororile vazute le lasa in sufletul sau. Intre cele patru misiuni pe care le are in Irak, in scurtele sale vizite acasa, se vad cel mai bine traumele emotionale de pe campul de lupta. In trei situatii, reactioneaza mai mult decat precaut. De exemplu, in timp ce merge cu masina pe strada, are impresia ca este urmarit, lucru care se dovedeste in cele din urma fals. Apoi, sotia ii cere sa iasa in oras, iar omul, obisnuit cu viata cazona spune ca se simte mai bine acasa decat in spatiul public. Al treilea exemplu face referire la scena in care un copil se joaca cu un caine, iar combatantul percepe acest lucru ca pe o agresiune a animalului asupra copilului si se pregateste sa intervina violent.
Desi poate parea simplu, cu certitudine filmul nu este simplist. Zbaterea eroului nu este doar aceea de a ramane in viata pe campul de lupta, ci si aceea de a supravietui cu toate traumele dobandite in urma experientelor de lupta. Mai jos este varianta oficiala de prezentare a filmului care surprinde doar o mica parte din ceea ce este pus in scena.