Muzeul Civilizațiilor Anatoliene – Ankara

Ankara suferă, adesea pe nedrept, de complexul capitalei administrative. Pentru călătorul grăbit, orașul pare un proiect geopolitic modern, o masă de beton și bulevarde largi, desenate cu echerul de vizionarii republicii kemaliste. Însă, dacă lași în urmă freamătul birocratic și urci colina pietruită spre vechea citadelă, dai peste o fisură în timp. Acolo, adăpostit în curtea interioară a unui fost bazar otoman din secolul al XV-lea (Mahmud Paşa Bedesteni), se află Muzeul Civilizațiilor Anatoliene. Nu este doar un muzeu, ci un imens stratigraf al memoriei umane.

Dacă ajungi vreodată la Ankara locul pe care nu ai voie să îl ratezi este Muzeul Civilizațiilor Anatoliene, considerat unul dintre cele mai importante muzee arheologice din lume.

Adăpostit în clădiri din secolul al XV-lea care au servit cândva drept piață acoperită și caravanserai, muzeul a fost fondat la inițiativa lui Kemal Atatürk și este astăzi o adevărată comoară națională. Exponatele amintesc de fiecare civilizație care a trecut prin Anatolia, de la oamenii peșterilor până la reprezentări de animale din lut vechi de 8.000 de ani, o zeiță-mamă din neolitic, discuri solare și statuete hitite, bijuterii din aur din Epoca Bronzului și peste 20.000 de tăblițe de lut cu inscripții cuneiforme din vremea coloniilor asiriene.

Vizita este practic o călătorie cronologică de la Paleolitic până în perioada elenistică și romană, urmând un traseu circular, cu o colecție fabuloasă de reliefuri în curtea centrală. Un muzeu care îți extinde perspectiva asupra istoriei omenirii.

Traseul expozițional te obligă la o coborâre lentă, cronologică, în copilăria umanității. Prima senzație, în sălile dedicate Neoliticului, este una de intimitate tulburătoare. Aici sunt expuse vestigiile de la Catalhoyuk, una dintre primele așezări urbane din lume (datând de acum 9.000 de ani). Oamenii aceia trăiau în case lipite unele de altele, fără străzi, circulând pe acoperișuri și îngropându-și morții sub paturile pe care dormeau. Din această promiscuitate organică s-a născut faimoasa Zeiță Mamă – o figurină masivă din lut, o femeie cu forme opulente, așezată pe un tron încadrat de doi leoparzi. Nu are nimic din grația elenistică de mai târziu; este o divinitate brută, feroce, reprezentând fecunditatea implacabilă a pământului.

Pe măsură ce înaintezi sub arcadele de piatră ale bazarului, intri în epoca bronzului și dai nas în nas cu soarele. Discurile solare de la Alaca Hoyuk, cu cerbii și taurii lor geometrici, turnate în bronz, sunt capodopere de o modernitate șocantă. Ar putea fi oricând expuse într-o galerie de artă abstractă contemporană. Aceste stindarde ritualice, purtate probabil în fruntea procesiunilor, captează lumina cu o eleganță care contrazice prejudecata noastră despre „primitivismul” epocilor trecute.

Dar inima muzeului, acolo unde tăcerea devine cu adevărat asurzitoare, aparține hitiților. Acest imperiu sever de piatră și fier, care a rivalizat cu Egiptul faraonilor, a lăsat în urmă portaluri străjuite de lei masivi și sfincși cu zâmbete enigmatice, arhaice. Reliefurile în bazalt negru expun regi solemni, zei ai furtunii ținând fulgerul în mână și scene de război lipsite de orice delicatețe. Hitiții nu pictau fresce diafane; ei scriau pe stâncă și pe tăblițe de lut (cuneiforme) pentru a rezista eternității. Și totuși, imperiul lor s-a prăbușit brusc, înghițit de colbul istoriei, lăsând în urmă doar aceste blocuri de piatră tăcută.

Spre finalul parcursului, te întâmpină frigienii (poporul legendarului rege Midas, despre care descoperim aici că nu iubea neapărat aurul, ci mai degrabă mobilierul complicat din lemn și fibulele de bronz) și urartienii, acei stăpâni enigmatici ai metalurgiei din munții estici.

Ceea ce face ca Muzeul Civilizațiilor Anatoliene să fie o experiență aproape melancolică este tocmai concentrarea sa. Sub acoperișul aceluiași bazar otoman vezi cum imperii întregi se nasc, ating apogeul și apoi dispar, înlocuite de altele care, la rândul lor, vor deveni doar vitrine prăfuite. Într-o epocă modernă obsedată de propria importanță și de conservarea datelor în mediul digital, acest loc acționează ca un duș rece de luciditate istorică.

Când ieși din răcoarea muzeului înapoi în aerul Ankarei de astăzi, auzi din nou traficul, claxoanele și zgomotul administrației. Orașul trăiește frenetic clipa. Dar, după ce ai privit în ochii Zeiței Mamă de la Çatalhöyük și ai trecut pe sub portalurile leilor hitiți, știi prea bine că și acest prezent betonat este, la scara mare a timpului, doar un alt strat subțire de arheologie care așteaptă să se așeze peste colină.