Saptamana care a trecut, dar si inceputul acesteia a adus cateva despartiri de oameni mai mult sau mai putin cunoscuti. Constantin Ticu Dumitrescu, pentru care am avut o admiratie, Anca Parghel despre care iata, acum recitesc si ascult cateva melodii (incercati Amazing Grace) dar si Paul Niculescu Mizil despre care citim:
Paul Niculescu Mizil. În 1945 a devenit membru al PCR. A fost rectorul Şcolii Superioare de Partid „Ştefan Gheorghiu” şi director adjunct al Institutului de istorie a PCR (1955). Între 1956 şi 1968 a fost şeful secţiei de propagandă şi agitaţie a CC al PCR, ulterior fiind numit viceprim-ministru al guvernului (1972-1981), ministru al Educaţiei şi Învăţământului (1972-1976), ministru al Finanţelor (1978-1981), preşedinte al Centrocoop (1981-1989). Totodată a fost membru al CC al PCR (1955-1989) şi al Comitetului Politic Executiv (1965-1989).
În mai 1961 a fost decorat cu Medalia „A 40-a aniversare de la înfiinţarea Partidului Comunist din România”.
Wikipedia
Buun, la primii doi inteleg cuvintele Dumnezeu sa-l / sa o odihneasca, dar la ultimul ce sa zic, pare putin cam straniu. Unui om dedicat trup si suflet idealurilor socialiste sa-i spui aceste cuvinte par de-a dreptul ofensatoare. Gandesc si eu…
Acum, pentru a ajunge sef la Stefan Gheorghiu trebuie sa ai o anumita orientare spirituala, recte ateu, sa fi tradat tovarasul Mizil idealurile care l-au tinut acolo?
Revin totusi la obsesia initiala: Dumnezeu sa-l odihneasca?!?
Descoperă mai multe la Blocnotes.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.