Am primit cadou una dintre cărțile lui Derek Prince, unul dintre cei mai cunoscuți autori penticostali, deși se spune despre el că învățătura lui este inter-denominațională. Este vorba despre Binecuvântare sau blestem, o carte interesantă din câte mi-am dat seama…
Categorie: de zi cu zi…
Duminică, 1 August, Isus Mântuitorul I Timotei 4 Portretul pastorului autentic I Predică Cuvântul v. 1-6 IIPractică Cuvântul v 7-12 IIIProgresează în Cuvânt v 13-16
Azi e zi de comemorare și celebrare publică
tuturor celor care mi-au umplut inbox-ul, inima și telefonul de cuvinte frumoase vă spun MULȚUMESC Părinți, colegi, enoriași, prieteni, rubedenii, chiar și persoane cu care nu m-am întâlnit face to face primiți mulțumirile mele.
Pregătirea economică pe care am făcut-o în școală nu îmi este de mare folos pentru a înțelege prea mult despre evoluția economiei, de aceea citesc (din când în când) ce spun alții despre acest subiect. Și cum imaginea este dominantă…
Subiect aproape tabu printre evanghelicii contemporani, problema numărului copiilor este, fără să vrem, un punct destul de spinos pe care păstorii se tem să îl abordeze. Dacă în comunitățile evanghelice extrem de conservatoare problema este tranșată direct, nu așa stau…
Fundamentul învăţăturilor esenţiale ale creştinismului şi consecinţele punerii în practică a acestor convingeri pentru viaţa credincioşilor, prezentate ca un ghid de bază pentru cei care caută o prezentare a credinţei creştine la un nivel intelectual care să satisfacă o minte…
Emil Bartoș, Livius Percy și alții scriu și descriu experiențe cu Dumnezeu în numărul 4 al revistei Creștinul Azi. PS. Este și un concurs interesant la final. Pentru cei interesați, iată coperta:
să mai dau cu aspiratorul pe blog 🙂
Discretion will protect you, and understanding will guard you. Prov 2:11