Poate cineva sa ia foc in san, fara sa i se aprinda hainele?

Madison Ashley„Poate cineva sa ia foc in san, fara sa i se aprinda hainele?” (Proverbele lui Solomon 6:37) Spunea cu multe mii de ani în urmă cel mai înțelept om care a trăit pe fața Pământului într-un context în care mariajul nu era influențat de etica Noului Testament așa cum ne place să credem noi despre vremurile în care trăim.

De ce am adus în discuție un subiect care poate părea desuet în contextul moral de astăzi? Fac acest lucru din două motive, zic eu, întemeiate.

În primul rând am stat și m-am gândit la un amic ce mi-a distribuit pe contul de Facebook un filmuleț pornografic. Fac aici o paranteză și vă sfătuiesc să activați opțiunea de a bloca posibilitatea prin care oricine poate distribui orice pe pagina voastră de Facebook, opțiune care vă scutește de multe situații jenante. Contactat, omul a spus că nu el a făcut așa ceva, că altcineva l-a distribuit, etc. Jumătate din explicații le-am crezut, în sensul că cel mai probabil, înainte de a accesa conținutul a dat click pe butonul share pentru a putea vedea ce conține materialul. O curiozitate nesănătoasă aș îndrăzni să zic în situația în care omul chiar nu a mers intenționat acolo.

În al doilea rând, poate că ați auzit de spargerea și distribuirea a circa 25 de GB de date despre utilizatori stocate de pagina de întâlniri amoroase Ashley Madison. Pe scurt, situația stă în felul următor: în urmă cu două săptămâni un grup care se autointitulează „Echipa de impact” a distribuit 25 de GB de date sustrase care conțin datele utilizatorilor site-ului Ashley Madison, un site de moravuri ușoare. Printre cei care au căzut în această capcană sunt și lideri vocali și respectați ai comunității evanghelice. Printre ei, așa cum putem vedea AICI se numără și RC Sproul Jr., fiul lui RC Sproul, acesta din urmă fiind cunoscut printre altele ca fiind omul din spatele mișcării Ligonier și care și-a construit de-a lungul anilor o reputație impecabilă de teolog evanghelic respectabil. Omul și-a mărturisit momentul de rătăcire și acum trăiește sub povara lucrurilor pe care le-a făcut dintr-o „curiozitate nesănătoasă”.

Cel mai probabil vom mai auzi și de alte situații similare. Speranța mea este să nu mai auzim. Cert este însă că un comportament precum cele din exemplele amintite mai sus face ca o carieră clădită prin muncă respectabilă să poată fi distrusă datorită unui moment de rătăcire sau a unui efemer joc cu focul. Întrebarea înțeleptului Solomon rămâne de o actualitate remarcabilă și vreau să o transmit celor care obișnuiesc să acceseze felurite pagini de internet de o moralitate îndoielnică: „Poate cineva sa ia foc in san, fara sa i se aprinda hainele?”

Distribuie

Lasă un răspuns