Cum arăta un serviciu religios din secolul al doilea și cât de diferit este de cel de astăzi? Trebuie să admitem că există o serie de similitudini (aparent suprinzătoare) între liturghia din secolul al doilea și cea din zilele noastre.
Una dintre primele prezentări ale întâlnirilor comunității creștine o regăsim la Iustin Martirul și Filozoful un erudit cu părinți păgâni convertit la creștinism în urma unei discuții cu un bătrân pe malul mării despre profeții evrei și Isus Hristos. El descrie, în prima dintre cele două Apologii, pe la anul 150 mai amplu decât o făcuse deja Didahia felul în care decurge o liturghie.
Ziua
Reținem din descrierea lui că întâlnirile au loc duminica, „deoarece aceasta este prima zi în care Dumnezeu, schimbând întunericul și materia a creat lumea, iar Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, în aceeași zi a înviat din morți.” Mențiunea este importantă și prin prisma faptului că ar trebui să mai domolească din elanul celor care susțin că trecerea la închinarea în ziua de duminica a avut loc în urma edictului din secolul 4 al lui Constantin cel Mare. Asta în cazul în care argumentele NT li se par insuficiente.
Lectura
Pe lângă dubla menționare a acestui aspect, liturghia urma un tipar deja consecvent din care nu lipseau conform „desfășurătorului” menționat lecturile din „memoriile apostolilor sau din scrierile profeților.” Menționez cu această ocazie că la data la care scrie Iustin Martirul circulau mai multe epistole (pseudo) apostolice, unele dintre ele validate de Biserică, altele eliminate ulterior din uzul liturgic. Ele erau citite în cadrul întâlnirilor comunitare. Canonul pe care îl folosim astăzi a fost recunoscut de majoritatea creștinătății circa 200 de ani mai târziu.
Predica
Ulterior lecturilor, urma un cuvânt prin care „întâistătătorul sfâtuiește și îndeamnă la imitarea acestor frumoase învățături”, element pe care credincioșii de azi, în special cei de factură protestantă, dar nu numai, îl vor înțelege ca pe o predică. Acest lucru care nu este foarte departe de realitate dacă acceptăm, în urma lecturilor explicațiilor care ne-au parvenit din vremea Bisericii Primare, că era preferată o interpretare care este ușor diferită de literalismul specific unor tradiții contemporane.
Euharistia
Euharistia (Cina Domnului) era precedată de rugăciuni „în picioare” și a fost o parte constantă a liturghiei în fiecare duminică. Se folosea vin, cel mai probabil îndoit cu apă și pâine, dar nu înainte ca liderul comunității să rostească o rugăciune la care comunitatea răspundea cu Amin. La Euharistie participa „doar cel care crede și care a trecut prin baia iertării păcatelor și a renașterii / a nașterii din nou trăind mai departe așa cum ne-a transmis Hristos.” Celor care lipseau de la închinare, li se distribuiau elementele euharistice prin intermediul diaconilor. Deja valențele sacramentale încep să se contureze destul de discret, este drept.
Colecta
Poate că am fi surprinși să descoperim că Biserica Primară organiza colectă, dar Iustin Martirul surprinde și acest aspect. „Cei care se găsesc cu dare de mână și vor, dau fiecare, ceea ce voiește după intenția lui…” Destinatarii darurilor erau văduvele, săracii, cei întemnițați și străinii care erau în trecere.
Cert este că există un set de elemente comune și o corespondență istorică între liturghia Bisericii Primare și cea contemporană indiferent de spectrul confesional la care aceasta din urmă aderă, dar și elemente distinctive care nu sunt menționate în textul citat precum închinarea comună prin cântare, lucru care nu este menționat de către Iustin. Realitatea este că Biserica Primară se închina și prin cântare, drept dovadă stau cele două imnuri înregistrate în Filipeni și Coloseni.
În imagine Dura Europos, cea mai veche clădire descoperită până în prezent folosită ca local pentru închinare. Detalii și imagini suplimentare AICI.
Descrierea serviciului religios poate fi găsită la Iustin Martirul și Filozoful, Apologiile, Întâia apologie, în Apologeți de limbă greacă EIBMBOR 1980.