Creștin pur și simplu – NT Wright sau despre „vulpile mici care strică viile în floare”

Creștin pur și simplu. De ce are sens creștinismul este titlul unei alte cărți lansate pe piața ideilor de NT Wright și tradusă în limba română de editura Deisis din Sibiu, o editură de orientare confesională ortodoxă. Decizia de a pune în fața cititorului român o carte scrisă de un anglican tradusă la o editură ortodoxă pare la prima vedere o decizie surprinzătoare. Și pentru ca surpriza să fie și mai mare, la aceeași editură au apărut și alte titluri ale lui NT Wright.

Despre „vulpile mici care strică…”

După lectura cărții, cititorul familiarizat cu limbajul teologic protestant va fi surprins să descopere opțiunile lingvistice atipice ale traducătorului pentru termeni consacrați precum închinare cultică vs worship, mișcarea evanghelical, righteousness vs. îndreptarea prin credință sau mult mai surprinzătoarea variantă „în ordine dreaptă”, ori „puși în ordine dreaptă”, solidaritate vs. fellowship, pentru a enumera câteva construcții lexicale atipice. S-ar putea ca unii cititori să argumenteze că din moment ce cartea este tradusă de un ortodox, Ioan Ică Jr., este legitimă preferința pentru astfel de termeni. Argumentul poate fi ușor invalidat prin prisma faptului că fiind vorba despre o lucrare de teologie protestantă, păstrarea termenilor consacrați era preferabilă unui aggiornamento răsăritean.

Dacă preferințele traducătorului pentru anumiți termeni pot fi justificate cumva, este imposibil de argumentat frazări precum „permite-ți-mi”, „trezi” în loc de treji, „simplii observatori”, „să fi creștin”, lipsa unor virgule care ar da bine în limba română sau foarte frecventa confuzie între din și dintre.

Despre „…viile în floare”

Cartea în sine răspunde unor frământări culturale actuale cu privire la validitatea argumentelor creștinismului. Titlul ne amintește vag de o lucrare similară a unui alt anglican celebru cum este CS Lewis. Este o lectură utilă, ușoară și cu o scriitură foarte fluidă ce încearcă să îl ajute pe cititor să înțeleagă temele majore ale credinței creștine. El își scrie cartea dintr-o perspectivă aproape consensuală, adică fără a face referire la elmentele de detaliu din cadrul credinței creștine ce duc adesea la fragmentări majore.

Una dintre ideile ușor discutabile poate fi găsită în fraza „Nu cred că Iisus ‘știa că era divin’ în felul în care știm că ne este frig sau cald, suntem fericiți sau triști, bărbați sau femei. Era mai degrabă genul de ‘cunoaștere’ pe care-l asociem cu vocația, în care oamenii știu în însuși adâncul ființei lor că sunt chemați să fie artist, filozof, mecanic.”

Există o serie de cititori care ar putea fi surprinși de faptul că nu susține lipsa de greșeală a Sfintelor Scripturi „…deși nu sunt nefericit de ceea ce încearcă oamenii să spună când folosesc cuvinte ca ‘infailibilă’ (ideea că Biblia nu ne va înșela) și ‘inerantă’ (ideea mai tare că Biblia nu poate greși), în mod normal rezist imboldului de a folosi acele cuvinte eu însumi.”

O altă idee care pare să prindă rădăcini este reluarea în finalul cărții a temei conform căreia finalul istoriei nu va avea drept ultim cadru ridicarea sufletelor celor mântuiți la cer, ci coborârea Noului Ierusalim în Noua Creație, lucru care nu ar contrazice flagrant învățătura cărții Apocalipsa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *