Călători la porțile speranței (I)

DSC_0025_6 copyO săptămână printre refugiații din tabăra de pe insula Lesvos

Europa se vede prin ochii celor care ajung pe continent la fel cum s-a văzut Lumea Nouă pentru cei plecați din Anglia și Olanda din cauza persecuțiilor religioase: Un tărâm al făgăduinței. Aici, cei ajunși cu greu cred că au ajuns în rai. Cred. După ce petreci o săptămână printre prizonierii speranței care stau acolo de mai bine de două luni începi să vezi realitatea cu alți ochi. Începi să cunoști o parte infimă din povestea vieții lor, afli de unde vin, cât au călătorit și prin ce peripeții au ajuns până aici. Cel mai trist este când îți spun că nu toți care au plecat au ajuns până aici, adică la jumătatea destinației.

Tabăra de refugiați care găzduiește circa 3000 de persoane până în prezent, se află pe insula Lesvos, Grecia și este localizată într-o bază militară în localitatea Moria, lângă Mitilini, cel mai mare port al insulei. Tabăra se află la circa o oră de mers cu mașina de locul prin care refugiații trec din Turcia în Grecia. Între cele două țari, distanța minimă se află în partea de nord a insulei în zona Mithimna, unde fășia de apă ce desparte cele două țări este de circa 6-7 km. Acesta a fost punctul principal prin care refugiații îmbarcați în bărci de cauciuc obișnuiau să treacă ilegal în Europa. Acum, porțiunea este patrulată de paza de coastă, dar cu toate acestea, încă se mai strecoară refugiați. Chiar în ziua în care am ajuns intraseră 90 de persoane înghesuite într-o barcă.

Drumul din țară spre insulă este suficient de lung, străbate Bulgaria, o parte din Grecia și apoi Marea Egee, timp ce circa șapte ore. După un drum obositor am ajuns în Mithimna, unde am participat la ședința de instruire cu privire la modul de lucru cu refugiații. Încă de la primele propoziții am aflat că este posibil, datorită unor incidente care au avut loc în zilele anterioare, să nu ni se permită accesul în tabără din motive de securitate. Urma să aflăm în seara respectivă dacă vom intra sau nu. Așa cum vă imaginați, am obținut acces după câteva ore de așteptare și de recunoaștere a locurilor din zonă.

Înainte de a intra în tabără am vizitat două locuri care ne-au ajutat să ne familiarizăm cu zona și cu tipul de activitate printre refugiați. Prima vizită am făcut-o la „cimitirul de veste de salvare”. este locul care apare în imagini. Este un loc deschis în câmp pe care sunt depozitate zeci de mii, dacă nu chiar mai multe, veste pe care refugiații le-au folosit pentru a trece marea. Din depărtare nu se poate estima corect mulțimea de veste așa că am coborât chiar acolo unde acestea erau. Înălțimea muntelui de veste depășea cel puțin încă odată statura unui om. Despre întindere, ce să mai zic? Partea cea mai tristă a acestei vizite a fost când am aflat că majoritatea dintre ele erau falsificate de traficanți și vândute celor care se urcau în bărcile cu motoare subdimensionate, pentru a folosi un efemism. Veste false, motoare false, speranțe false vândute de călăuzele din Turcia. Cei care utilizau o astfel de vestă nu erau nicidecum protejați. Acesta fiind unul dintre motivele pentru care mulți transfugi au sfârșit înecați în valurile Mării Egee.

Cel de-al doilea motiv pentru care refugiații nu reușeau să străbată porțiunea de apă de circa 6-7 kilometri între cele două valuri mai repede de 7-8 ore (12 chiar după cum spunea unul dintre transfugi) erau bărcile de șase-opt persoane care erau echipate cu motoare de 8 CP pe care ghizii lipiseră anterior etichete de mărci cunoscute care „măreau” puterea motorului la 30-40 CP. Pe aceste bărci erau îngrămădite 60-80-100 de persoane deși ele erau gândite pentru 6-8.Cel de-al doilea loc vizitat a fost o tabără construită în apropiere de Farul de pe insulă în care erau găzduiți refugiații. Acesta era primul loc cu care luau contact, după malurile stâncoase, imediat ce puneau piciorul pe pământ grecesc. O tabără construită, aveam să aflăm mai târziu, după modelul celei de la Moria. Aceasta era goală acum dar oferea o imagine anticipatorie a ceea ce avea să urmeze. Corturi UNCHR, haine, pături, medicamente și garduri. Garduri foarte înalte. Am plecat de aici spre seară neștiind încă dacă intrăm în tabără sau nu în zilele care vor urma. Cum spuneam, am intrat. Și am văzut o lume pe care o vom descrie în zilele ce urmează.

Va urma

Distribuie

Lasă un răspuns