O altă vinere neagră

Am auzit, cred eu, cu toții despre celebra Black Friday, zi în care oamenii urmau să beneficieze de felurite reduceri menite să le îmbunătățească stilul de viață. Acum, după ce ziua a trecut, unii s-au declarat mulțumiți de chilipirurile achiziționate, alții s-au declarat dezamăgiți de ceea ce au găsit pe rafturi.

Despre Black Friday oamenii spun că a început prin anii ’60 în America și este un eveniment care se repetă an de an în ziua imediat următoare celebrării Zilei Recunoștinței.

Black Friday însă, are o istorie mult mai veche și o semnficație aparte. A fost în istorie o altă zi neagră de vineri, una care a schimbat destinul veșnic al omenirii, una în care am primit nu ceva cu reducere, ci ceva absolut gratuit. Nu ceva de care nu aveam neapărat nevoie, ci ceva fără de care nu Îl putem vedea pe Dumnezeu. O zi de vineri în care noi nu am plătit nimic, dar Cineva a plătit tot. Vinerea aceea a rămas în istorie ca ziua răscumpărării, ziua în care la sfârșitul ei a fost achitată nota de plată, „Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har”

Vinerea lui neagră a însemnat mântuirea noastră!
Să aveți parte de o veșnicie luminoasă!

Distribuie

3 comentarii la „O altă vinere neagră”

  1. Am auzit in loc de audit si celebra fara accent pe e. Interesant articolul si pdv. O sa iau si eu un citat din el. Sent from mobile

  2. Pingback: Istoria zilei Black Fryday via Teologeanu « Istorie Evanghelica

Lasă un răspuns