Astăzi este Ziua Reformei, inițial o acțiune locală și individuală de protest a călugărului Martin Luther îndreptată împotriva mercantilizării credinței creștine și care a devenit o mișcare de amploare continentală de sine stătătoare pe măsură ce Biserica vremii a decis să ia măsuri împotriva acestei acțiuni individuale.
Fără să abordez latura politico-economică generată de acest eveniment istoric și rezumându-mă exclusiv la dimensiunea spirituală, descopăr cu plăcută surprindere un text cu privire la înțelegerea îndreptățirii scris de un fost Papă apreciat în special pentru anvergura sa teologică. Mă refer aici la Benedict al XVI-lea cu care am fost contemporani până recent.
O înțelegere teologică precum cea din textul de mai jos ar fi generat, cu certitudine, mai puține convulsii sau poate chiar deloc cu privire la dimensiunea spirituală a credinței. Iată textul unui teolog catolic într-o zi cu semnificație pentru protestanți:
„Pavel, care accentuează atât de mult imposibilitatea îndreptățirii pe baza moralității proprii, presupune aici [Romani 12:1], fără îndoială, că acest nou cult al creștinilor, în care sunt ei înșiși „jertfă vie și sfântă”, este posibil numai prin participarea la iubirea corporalizată a lui Isus Hristos, acea iubire care, prin puterea sfințeniei sale, depășește orice insuficiență a noastră.”
(Joseph Ratzinger Benedict al XVI-lea, Isus din Nazaret, De la intrarea în Ierusalim la Înviere Ed Galaxia Gutenberg 2012, p. 223)