Cea de-a treia carte tradusa de Petru Cretia este de fapt, motivul pentru care am demarat lectura lucrarii sale. In cel de-al doilea sau al treilea an de facultate, nu mai retin exact, am avut la studiul VT un proiect despre artea Iona. In cercetarile mele am interactionat printre altii si cu lucrarea lui Petru Cretia si mi s-a parut un document bine scris si, drept urmare, demn de folosit in cercetare. Lucrarea rezultata nu o mai am, insa in urma cercetarii am ramas cu reperele bibliografie pe care le mai utilizez ocazional.
Revenind la ale noastre, nu putem sa nu remarcam faptul ca pentru a treia oara Petru Cretia este mai indatorat criticii textuale decat probabil ca si-a imaginat sau ar fi dispus sa recunoasca. Principalul argument in favoarea afirmatiei este legat de negarea paternitatii cartii lui Iona. Dupa Petru Cretia si altii, autorul cartii nu doar ca nu este profetul Iona, dar cartea nici macar nu este scrisa in perioada acesuia, ci la patru secole distanta. Nu putem insa sa nu remarcam faptul ca Petru Cretia nu neaga, dar nici nu aminteste foarte mult, spre deosebire de criticii textuali si teologii liberali veridicitatea experientei lui Iona in pantecele pestelui.
Cu toatea cestea, tema majora a unui Dumnezeu care este interesat si de alte popoare decat cel ales este remarcata si mentionata inca din primele randuri ale scurtului comentariu pe text. Nationalismul exacerbat, si Iona insusi am putea spune fara sa gresim, primeste o lovitura crunta in momentul in care Dumnezeul poporului ales isi manifesta interesul pentru o cetate pagana precum Ninive.
Profetul trece printr-o experienta unica in urma careia se caieste de neascultarea sa si ajunge sa proclame mesajul pe care era trimisa sa il duca, cu o semnificativa interventie persoanala. Mesajul initial era acela ca Dumnezeu cunostea rautatea cetatii, mesaj care devine mult mai drastic si neconditionat in gura profetului: Inca patruzeci de zile si Ninive va fi nimicita. Nu putem sti daca Dumnezeu i-a dat intr-adevar un alt mesaj sau daca Iona a facut uz de retorica personala pentru a-si transmite mesajul. Cert este ca Iona este singurul predicator din istorie care se supara ca mesajul sau este ascultat. Iona este, in cuvintele autorului „un om caruia nu i-a iesit nimic.”
Celelalte detalii ale cartii se pot identifica usor in traducerea fluida pusa la dispozitie de reputatul si totodata regretatul lingvist.