De ce nu poate suține textul din Numeri 5:11-31 avortul?

În lecturile zilnice din mediul virtual ne întâlnim frecvent cu felurite năstrușnicii care duc textul sacru într-o direcție care presupune contorsionări hermeneutice greu de imaginat. Mi-a fost dat să întâlnesc recent un vajnic comentator (critic, se subînțelege) al unui pasaj aparent ambiguu din Vechiul Testament care, spune distinsul oponent cu o perspectivă extrem de lejeră asupra textului, susține nici mai mult nici mai puțin, perspectiva divină a avortului. Aparent, cineva poate fi impresionat de vastitatea pledoariei, doar că ea nu stă în picioare dacă privim la profunzimea ei care nu depășește la o analiză atentă nici măcar o șchioapă.

Întreaga argumentație se fundamenta pe Numeri 5:11-31, text în care citim cum un bărbat care își bănuiește soția că „a călcat strâmb” se înfățișează cu consoarta la preot care îi dă o poțiune amară. Dacă soția a fost infidelă, amestecul îi provoacă balonarea abdomenului. Dacă nu, atunci nu i se întâmplă absolut nimic. Cam asta spune în mare textul.

Problema majoră pe care o ridică o astfel de interpretare extrem de creativă a textului este, în opinia personală, faptul că nu există nicio referință la sarcină în text. Drept urmare, dacă nu există referință la pezența sarcinii, atunci nu ar trebui să avem nici corolarul ei: avortul.

Soluția propusă, dacă am putea-o rezuma într-o singură propoziție în cazul acestui text, este una mult mai simplă și de bun simț hermeneutic: legea o ocrotește pe femeia care și așa nu se bucura de prea multă protecție în antichitate de răzbunarea unui soț mai mult sau mai puțin îndrepățit să fie gelos și lasă soluția rezolvării în mâinile lui Dumnezeu.

Dacă vrem să dăm dovadă și de mai multă acribie, am putea face apel la faptul că în text, femeia nu este acuzată de „adulter” (n’p), ci de „rătăcire” (tisțeh) sau „necredinioșie” (mă’al), iar antonimul „rătăcirii” este „pocăința” (șub).

Lasă un răspuns