Atunci când vorbește despre învierea Sa, Isus ne oferă o paralelă biblică ușor accesibilă care descrie acest eveniment de importanță crucială pentru creștinătate. Textul la care face referire Mântuitorul este minunea cu prorocul Iona (Matei 12:38-40 și urm.) care a stat trei zile și trei nopți în pântecele peștelui și care constituie o paralelă cu privire la experiența Sa:
Atunci, unii din cărturari şi din farisei au luat cuvântul şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!” Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona. Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului…»
Aparent, acesta poate fi un text enigmatic ce nu oferă prea multe răspunsuri relevante pentru cititorul modern. Care pot fi conexiunile între acest eveniment în care este implicat profetul fugar Iona și pe care unii îl consideră meta-istoric, dar a cărui relatare, în treacăt fie spus, este validată de Isus, și învierea Mântuitorului? Iona stă trei zile și trei nopți în pântecele chitului, iar Fiul omului stă trei zile și trei nopți în inima pământului. Cam acestea sunt cele mai evidente paralele care se pot observa. Să se rezume întreaga învățătură a lui Isus din cazul de față la o simplă enumerare: trei zile și trei nopți? Nu poartă oare evenimentul învierii o semnificație mult mai mare și odată cu el exemplul oferit de Mântuitor?
Problema cu acest text rezidă, spun diverși teologi, în lectura condiționată de ceea cea ce nu spune textul despre Iona. Majoritatea dintre noi citim, din diferite motive, că Iona a fost viu în pântecele peștelui. Ori acest lucru, Scriptura nu îl amintește. Îl vedem în filme, în Biblia pentru copii sau, din păcate, la Școala Duminicală, dar nu în Scriptură. Aici găsim scris în mod explicit, de două ori chiar, că Iona s-a aflat în Locuința morților, închis pentru vecie, dar că Dumnezeu l-a adus din nou la viață.
Versetele care descriu experiența lui Iona pot fi găsite în capitolul 2 al cărții omonime. Aceste texte care ne ajută să înțelegem lucrarea lui Dumnezeu în cazul lui Iona și paralela pe care Domnul Isus o face sunt:
Iona 2
2„…În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul şi m-a ascultat; din mijlocul Locuinţei morţilor am strigat şi mi-ai auzit glasul… 6 M-am pogorât până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului mă încuiau pe vecie, dar Tu m-ai scos viu din groapă, Doamne, Dumnezeul meu!
Un contraargument ridicat frecvent cu privire la textul din Iona 2 este acela că aici avem de-a face cu limbaj poetic, prin urmare, sensul este unul mult mai larg decât cel literal. Este adevărat că textul folosește limbaj poetic similar celui din Psalmi, dar acest fapt nu invalidează câtuși de puțin ideea că Iona accentuează faptul că a fost literalmente ridicat din morți.
Orice evreu care avea cunoștințe minime de Vechiul Testament înțelegea că ‹mijlocul Locuinței morților› se referea la Șeol, tărâmul morții (vezi și Psalmul 16:10, 139:8, Iov 17:13-16, Isaia 26:19). Coborârea lui Iona este maximă. Mai jos de atât nu putea merge după cum mai mult decât mort nu putea fi. Chiar și ‹groapa› era un termen similar pentru mormânt. Întunericul, adâncul și închisoarea sunt termenii care descriu coborârea lui Iona.
Apoi, în 2:7 Iona afirmă că literalmente ‹i se scurgea sufletul din el› este un alt mod de a spune că a murit. Practic aceasta a fost ultima sa suflare. Iar ceea ce aruncă peștele pe uscat este nici mai mult nici mai puțin, în lumina celor amintite anterior, decât un cadavru.
În cele din urmă, primul cuvânt rostit de Dumnmezeu în preajma lui Iona este ‹Scoală-te!› (qum), termen similar cu cel folosit de Isus în Marcu 5:41 ‹Fetițo, scoală-te!› (Talitha qumi).
Iona a înțeles că soarta i-a fost pecetluită și că drumul său era unul ireversibil. Dar Dumnezeu, în îndurarea Sa, a făcut ceea ce doar El poate face: l-a adus la viață pe Iona. Ei bine, contemporanii Domnului Isus vor fi martorii unei lucrări similare în care Dumnezeu Îl va învia pe Isus chiar sub ochii lor. Un proces în aparență ireversibil devine reversibil pentru a demonstra lumii că Isus este Hristosul. Acest lucru este important mai ales dacă nu uităm că întreaga discuție pornește de la faptul că fariseii îi cer lui Isus un semn (Matei 12:38). Dumnezeu îl eliberează pe Iona din închisoarea fără de scăpare, iar cu Domnul Isus lucrurile vor sta la fel. În cuvintele lui Pavel: ‹Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”
Am putea duce metafora mai departe observând faptul că la fel cum în cazul lui Iona evenimentul a generat pocăința păgânilor și în cazul învierii lui Isus neamurile, sau păgânii, după cum erau numiți de către evrei, s-au pocăit de faptele lor întrucât Isus este ‹unul mai mare ca Iona› (Matei 12:41).
Învierea lui Isus pecetluiește una dintre cele mai mari minuni ale vremurilor noastre: milioane și milioane de oameni devin, prin pocăință, beneficiarii direcți ai lucrării lui Dumnezeu, la fel cum odinioară, o întreagă cetate s-a căit de tot ceea ce era împotriva voii lui Dumnezeu. Doar că de data aceasta, pocăința nu se limitează la scară locală, ci la una globală. Pentru că unul mai mare ca Iona a luat inițiativa și a răscumpărat prin jertfa Sa oameni din toate națiunile Pământului.
* Pentru discuții extinse pe această temă se pot consulta, printre alții D. A. Carson “Matthew” în Expositor’s Bible Commentary, Eerdmans 1984; Jean Calvin Commentary on Matthew vol II, Christian Classics Ethereal Library; Brant Pitre, Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus, Humanitas, București 2017; Philip Peter Jenson Obadiah, Jonah, Micah. A Theological Commentary T&T Clark New York 2008;
Material publicat în CA 2/2018