Una dintre dovezi este aceasta:
Anul 2010 este însă primul în care numărul total al românilor care au televiziune prin cablu sau prin satelit a scăzut comparativ cu anul precedent. Datele nu sunt impresionante, o diferenţă de 90.000 de abonaţi, astfel încât specialiştii în comportament uman şi analiştii din piaţa media nu au o singură explicaţie pentru acest fenomen. Mai ales că numărul abonaţilor la IPTV (serviciu de televiziune digitală transmis direct către televizorul clientului, prin intermediul conexiunii internet de mare viteză) a crescut de 17 ori din 2009 până în prezent.
Detaliile suplimentare sunt AICI.
Citeam acum câteva zile că și audiența posturilor de tip „senzațional” e în declin. Când eram student, unul dintre colegii mei, căsătorit, mi-a spus că în primii ani de căsnicie nu-și va lua televizor. Era tocmai vremea în care televiziunile prin cablu își trăiau clipele de glorie. Asta se întâmpla prin 1998. L-am privit circumspect pe om și mi-am văzut mai departe de viață. A venit și rândul meu să mă căsătoresc. Mi-am amintit de vorbele prietenului și am zis că merită să încerc să văd dacă dreptate. De atunci am început să realizez că se poate trăi și fără televizor. Culmea e că trei ani de zile am lucrat într-un domeniu ce presupunea interacțiunea cu tv-ul: publicitatea. E drept, activam în print, însă tot publicitate se numea. ȘI m-am descurcat rezonabil fără cutia magică. N-am avut nimic de pierdut datorită debarasării de (aproape) inutilul obiect.
Azi, singurul care folosește lelevizorul este Lucas, băiețelul de patru ani care se uită din când în când la desene animate pe DVD player.