Mai este speranta

Dupa sapte ani petrecuti aproape neintrerupt in micul Paris, dupa ce am cunoscut mai multe zone mai aparte: Berceni, Pantelimon, Rahova si putin din Ferentari am ajuns sa cred ca orasul acesta este condamnat la balcanism. In afara de refugiul la care merg totdeauna cu placere este greu de gasit un loc in care sa spui ca poti merge linistit. Toti se plang de mizerie, de neseriozitatea locuitorilor, ca sa folosesc un eufemism, de poluare, etc. Usor, usor spiritul acesta ti se vara pe sub piele si devii un produs al zonei in care locuiesti. Asta am crezut pana azi.

Doua intamplari, la interval de circa o ora m-au determinat sa imi schimb parerea. Inca nu e totul pierdut. Azi am plecat d ela birou, iar in metrou am fost usor tras de maneca de o persoana. Poate ca stiti sentimentul. Poate ca nu. Si m-a tras destul de insistent spunandu-mi cateva cuvinte care m-au surprins: Domnu’ va cad banii din buzunar! Daca m-ar fi anuntat ca tocmai am ramas fara telefon sau ca mi-au taiat buzunarele (Doamne pazeste-ne) nu m-ar fi surprins atat de mult.

Cea de-a doua a avut loc in Piata Sudului, un univers populat de indivizi cu bmw-uri, telefoane, cartele, cu reparatii de fermoare si flecuri de pantofi, cu magazine dollar store, saormarii, frizerii, birturi care imi amintesc de bodega din gara de langa satul bunicilor, cu oameni care vand carti vechi si programe tv de acum cativa ani, discuri de pick-up cu Gica Petrescu, Aura Urziceanu si Ion Dolanescu. Ca sa nu mai lungesc prea mult vorba, intr-o astfel de lume, un politist explica in engleza ajutandu-se din cand in cand de maini cum pot ajunge doi cetateni straini intr-un anume loc. In fata unei astfel de scene am incetinit pasul incercand, facand-o atenta si pe sotie de unicitatea momentului, sa prind un crampei de conversatie. Din pacate am trecut pe langa ei exact in momentul in care membrele superiore suplineau lipsa unor cuvinte.

Am trecut mai departe gandindu-ma ca inca nu este totul pierdut in orasul in care se fac si se desfac atatea lucruri. In ceea ce ma priveste incerc mai mult ca pana acum sa vad acele oaze de echilibru dupa care tanjim atat. Sau, de ce nu, sa fiu eu insumi o astfel de oaza.

Acum dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea.