Numele docetiștilor provine de la verbul grecesc dokeo care înseamnă „apariție” sau, dacă ar fi să îl aducem în zilele noastre am putea să îi atribuim fără riscul de a ne îndepărta prea mult de sensul inițial, înțelesul de „hologramă.”
O doctrină SF din secolul I-II
Pe scurt, esența învățăturii consta în atribuirea caracteristicilor unei fantasme sau holograme persoanei lui Isus Hristos. Destul de SF pentru primele două secole, dar chiar așa stăteau lucrurile.
Mântuitorul doar părea a avea trup de carne / fizic. Materia este ceva rău și implicit Dumnezeu nu se putea întrupa fizic. De altfel, cam acestea erau și afirmațiile gnosticilor, o sectă sub umbrela căreia intrau și docetiștii. Despre gnosticism însă, puțin mai târziu.
În realitate, distingem două forme ale aceleiași abordări: a. Isus doar părea a avea un trup fizic; b. Isus poseda un trup fizic în sensul că nu era al lui.
Pe scurt, Isus arăta ca un om, vorbea ca un om, acționa ca un om, dar nu era om.
Din această cauză, cel mai probabil, ne spune Ioan că Logosul s-a făcut trup și a locuit printre noi (Evanghelia după Ioan), că el descrie ceea ce a văzut cu ochii lui, ce a auzit cu urechile lui și ceea ce a pipăit cu mâinile sale (prima epistolă a lui Ioan) sau că antihristul este oricine neagă prezența fizică a lui Dumnezeu în lume (Tot prima sa epistolă).
De ce este problematică abordarea docetiștilor?
Întâi de toate pentru că face din lucrarea de mântuire înfăptuită de Isus Hristos, una aparentă, ireală. Fără nicio legătură cu lumea în care trăim noi, oamenii.
Apoi, să susții că orice formă de materie este ceva rău prin simplul fapt că are o existență fizică este într-o totală disonanță cu un Dumnezeu care a creat lumea cu toate cele văzute și nevăzute.
Pe scurt
În concluzie, creștinismul consideră că Isus Hristos a luat trup fizic de om, iar lucrarea Sa este fără nicio urmă de îndoială ancorată inclusiv în realitățile fizice de care ne lovim zi de zi începând de la Cădere încoace.