Daca va plac poeziile si laudele…

Câţi ca voi!

George Toparceanu

Sus, pe gardul dinspre vie,
O găină cenuşie
Şi-un cocoş împintenat
S-au suit şi stau la sfat:
– Ia te uită, mă rog ţie,
Cât de sus ne-am înălţat!…

Şi deodată, cu glas mare,
Începură amândoi,
Să cotcodăcească-n soare:
– Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!…
Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!…

Dar de sus, din corcoduş,
Pitulându-se-ntre foi,
Mititel şi jucăuş,
Le-a răspuns un piţigoi:
– Câţi-ca-voi! Câţi-ca-voi!…

Distribuie

Lasă un răspuns