Printre primele rugăciuni pe care le-am făcut atunci când am aflat prima dată că urmează să fiu tată a fost ca pe lângă sănătate, Dumnezeu să îi dea copilașului și curiozitate. La vremea aceea nu știam dacă va fi băiat sau fetiță. Când am aflat a doua oară că voi fi tată, m-am rugat mai puțin pentru curiozitate. Deja aflasem pe pielea mea ce înseamnă să îți dea Dumnezeu ce îi ceri. Celui de-al doilea băiețel am cerut ca Dumnezeu să îi dea sănătate și creativitate. Sănătate le-a dat bunul Dumnezeu la amândoi. Ceea ce descopăr acum este că tot la amândoi le-a dat și o doză considerabilă de curiozitate. Dacă o folosesc pentru a-și pune în valoare și capacitățile creative cu care ne-a înzestrat Creatorul, atunci pot spune că am avut parte de rugăciuni ascultate. Singurul lucru pe care îl aștept este să văd și credincioșia lor față de Dătătorul acestor daruri.
Și după lunga introducere, (arătați-mi o singură persoană căruia nu-i place să vorbească pe îndelete despre copiii săi) iată un articol interesant despre curiozitate la copii.