Dacă Eminescu ar fi prins vremurile actuale, cel mai probabil poezia sa amintită în titlu ar fi fost adaptată vremurilor noastre. Poate ca astăzi am fi citit „Haterilor mei”.
Critica în sine, nu este neapărat ceva rău, dar când ea ajunge pe mâna unor neavizați rezultatele sunt cel puțin hilare. Îmi amintesc bunăoară după un discurs eclesial cum un coleg student ale cărui eforturi academice îmi erau cunoscute în special pentru faptul că nu excelau, vine la mine și îmi face următoarea recomandare: Data viitoare fii mai filosofic! Mi-am reprimat orice formă de reacție pe moment, dar am plecat gândindu-mă la observația primită.
Anii au trecut, dar realitatea a devenit și mai dură. Cultura în care ne formăm și activăm ne oferă posibilitatea de a evalua și de a ne da cu părerea despre oricine și despre orice. Dăm cu like și cu dislike în pizza pe care am mâncat-o, în filmul pe care l-am văzut, în cartea pe care am citit-o, în șoferul care ne-a dus dintr-un loc în altul. Tot ceea ce ne înconjoară există pentru a fi evaluat și comparat.
Uităm să admirăm, să ne minunăm și să contemplăm. Uităm că suntem parte a unei comunități care depășește cu mult capacitatea noastră de înțelegere. Uităm că am fost creați individual de un Dumnezeu care iubește creativitatea, iar tiparul folosit pentru făurirea fiecăruia a fost spart.
“Nu știţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă nimicește cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfânt, și așa sunteţi voi.”