Călători la porțile speranței (VI). Ultimul episod

DSC_0018_7 copyAvertismentul

Este deja cea de-a șasea zi pe care o petrecem pe Lesvos și totodată ultima. Sosim în tabără, ne echipăm rapid și ne îndreptăm spre punctul de întâlnire. Am pornit la drum cu intenția de a termina puțin mai devreme și de a oferi un mic dar celor interesați de cultura celor care speră să îi adopte. Ar trebui ca pe la ora 14 să încheiem activitatea în tabără și să ne îndreptăm spre hotel pentru a ne pregăti de căătoria care începe la prima oră a zilei următoare.

Ne grupăm rapid și, de data aceasta, mica ședință durează ceva mai mult ca de obicei. Motivul aveam să îl aflăm imediat: existau indicii că urmează să izbucnească o răzmeriță. Nu era nici prima și probabil nici ultima. Aveam chiar și ora: 9.30. De data aceasta era obligatoriu să mergem în echiă de două persoane și tot timpul cu stațiile deschise. Era ora 8.00 dimineața. Mai aveam circa o oră și jumătate în care trebuia să ne facem treburile administrative precum: identificarea noilor sosiți, completarea unor bonuri pentru haine cât mai citeț astfel încât echipa care venea după noi să e poată distribui mai ușor.

Climaxul

Se apropia ora 9.30. Fiecare era precaut și încerca să observe mișcarea din jurul său. Timpul a sosit și totul părea foarte liniștit. Nimeni nu se grupase, nimeni nu părea interesat de nicio răzmeriță. Am continuat activitatea ca și cum nimic nu ar fi tebuit să se întâmple. Pe la ora 12-12.30 încep să se observe mici pancarte de carton cu texte precum Freedom, Liberte, etc. Cu toate acestea, locuitorii taberei își vedeau nestingheriți de activitățile zilnice. Nu pentru mult timp. Informația privind revolta africanilor se confirmă. Încep să se adune în grup, să vcifereze și să arate amenințător cu pumnul spre gardul care îi despărțea de birourile organizațiilor aflate acolo. Ușor, ușor lucrurile se precipită și vociferările devin tot mai puternice.

Evacuarea

Prin stații se anunță evacuarea. Fiecare lasă totul baltă și se îndreaptă spre cea mai apropiată ieșire. Ne grupăm rapid și ne îndreptăm spre ieșirea principală având drept călăuză un pakistanez și un irakian care ne duce printre corturile lor spre ieșirea care deja era blocată de un grup de protetatari. Megem spre ei, iar ghizii de ocazie ne asigură că este ok. Ajungem chiar în dreptul protestatarilor și, ca la un semn, ni se face loc să trecem. Ieșim pe poarta de fier care se închide rapid în urma noastră. Ne adunăm la punctul de întâlnire și aflăm că trebuie să mai așteptăm încă trei membri ai echipei care nu au ajuns încă. Discutăm cu ei prin stație și aflăm că sunt în regulă și în drum spre ieșire. Nu durează mult și apar.

Inventarul

În momentul evacuării taberei, unii dintre noi și-au lăsat obiectele personale în cort. Din tot grupul de voluntari, doar două persoane pot merge să mai recupereze ceva. Îmi fac un scurt inventar și constat că îmi lipsea telefonul. Pun îl pe listă și sper că va fi recuperat dacă persoana care poate intra în tabără va risca să meargă să mai aducă ce a mai rămas acolo. Trebuia să se miște repede. Deja în fața porții principale care era închisă, jandarmii se asezaeră pe două rânduri. Dincolo de gard circa o sută de persoane incendiaseră un tomberon și își strigau drepturile. Echipați cu butelii de gaze lacrimogene și cu fumigene așteptau un moment propice. Și nu au așteptat prea mult. O grenadă laccrimogenă aruncată peste gard și oamenii s-au împrăștiat rapid. A fost momentul în care jandarmii au deschis poarta metalică și i-au împins pe protestatari în spatele taberei. Era deja ora 14.00, oră la care intenționam să ne încheiem activitatea.

Nu mi-aș fi imaginat că asta era modalitatea în care trebuia să ne retragem spre hotel. Credeam că lucrurile se vor liniști în curând. Mă înșelam. Aveam să aflu că pagubele erau destul de mari. Intregul depozit de haine a fost vandalizat și refugiații s-au servit cu ce le-a căzut la îndemână. Mă gândeam la cei care au sortat hainele pe mărimi, pe utilizare și am gândit vanitas vanitatum, omnia vanitas.

Se încheia o săptămână de voluntariat printre oamenii care au venit cu speranțe și care se vor îndrepta spre țările de baștină plini de regrete. Plecam spre țară cu câteva lecții bine învățate, una dintre ele fiind mulțumirea.

Distribuie

Lasă un răspuns