Călători la porțile speranței (V)

moria

Ziua începe liniștit, cu obișnuita căldură specifică, după un week-end la fel de călduros, dar nu lipsit de evenimente. Încă de la prima oră oamenii se asează liniștiți la una dintre cozile pentru mâncare, pentru interviuri sau pentru înregistrare în spațiul UE. 

Din câte se poate observa și în noaptea trecută au fost recuperați de pe mare transfugi. Circa treizeci își așteaptă rândul pentru a primi documentele de intrare în UE. Care sunt de fapt două hârtii A4 pe care sunt trecute elemente de identificare conform cu declarațiile date de solicitanți: nume, prenume, data și locul nașterii. La acestea se adaugă o poză și gata.

Majoritatea zilei o petrec la cortul de informații și pe la corturile din containere destinate familiilor. Acestea sunt practic niște containere marine adaptate pentru a putea fi locuite în care stau câte trei – patru familii și copiii lor. Pentru a avea puțină intimitate, acoperă paturile suprapuse cu pături realizându-și astfel propriile „camere” în container.

În câteva astfel de containere sunt necesare intervenții urgente la instalațiile sanitare care au cedat. În paranteză fie spus, unul dintre lucrurile care sunt învățați refugiații este să tragă apa la toaletă. Majoritatea, dacă nu li se spune, iau apă de la chiuvetă și o toarnă în vasul de wc. Se deprind însă repede să folosească și aceste „minuni” ale tehnicii. Nu ar trebui să fim surprinși de acest lucru mai ales că și țara noastră stă foarte bine la capitolul „toalete în curte”. Lucrările în băi  decurg anevoios datorită modului atipic de îmbinări realizate, lucru care îi ocupă aproape o jumătate de zi specialistului care se ocupă strict de acest tip de lucrări.

În locul unde se formează coada pentru mâncare, când acest spațiu se eliberează, copii încep să se joace fără a ține cont prea mult de limitările etnice autoimpuse de adulți. O minge cârpită sau câteva sticle în care pun apă pot deveni în câteva secunde cele mai frumoase jucării pe care le poate avea cineva.

Tot azi interacționez și cu un irakian din Tikrit, fugit din calea războiului. Pentru cei care nu știu, Tikrit este orașul natal al lui Saddam Hussein. Ține neapărat să îmi amintească acest lucru. Este unul dintre oamenii cu reale șanse de a ajunge în Europa cu statutul de refugiat între celelalte mii care au asigurată la nivel teoretic această șansă. El vine dintr-o zonă de conflict și corespunde perfect cerințelor. Celelalte mii care nu provin din Siria sau Irak își așteaptă răbdători rândul la interviu și decizia de acceptare în spațiul UE sau de reîntoarcere la locurile de baștină. De cele mai multe ori cea de-a doua variantă este și cea mai plauzibilă.

Spre seară o nouă echipă de voluntari vine să ne înlocuiască. Sunt plini de entuziasm, au travesat oceanul și sunt gata să ia în piept problemele care apar. Ne vom reîntâlni probabil cu ei mâine.

Peste tabără se asează liniștea. Sau cel puțin așa mi se părea. Mă înșelam.

(va urma)

Lasă un răspuns