Fii mai atent cu privire la realitățile (mai ales la cele spirituale) din jurul tău. Mai atent cu timpul tău, care nu este neapărat al tău. Cu răul din jurul tău, mai ales atunci când riști să devii tu însuți un amplificator al lui.
Fii mai înțelept în sensul golirii de sine și al umplerii de Duh. Te va scuti de multe neajunsuri. Nu îți dăunează deloc să recunoști că lumea nu există pentru tine și pentru a-ți împlini orice dorință.
Fii mai mulțumitor cu ceea ce ai, nu de ceea ce ești. Nemulțumirea nu rezolvă problemele, ci doar le amplifică într-un mod inutil. De la nemulțumire la dizarmonie nu este decât un pas. Nu uita să faci puțină curățenie în jurul tău.
Citește, citește, citește.
Un bun început este textul de mai jos scris acum două milenii, dar la fel de valid și azi:
Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh. Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului. Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile în Numele Domnului nostru Isus Hristos.
Epistola apostolului Pavel către Efeseni 5:15-20