Brant Pitre: Misterul Cinei de pe urmă. Perspective personale.

Misterul Cinei de pe urmăDr. Brant Pitre, este professor la Notre Dame Seminary, în New Orleans, Louisiana și este un fin observator al relațiilor dintre creștinism și iudaism. Într-un top al cărților cu temă Cristologică, lucrarea sa ocupă un onorabil loc secund. Dintre titlurile scrise de Brant Pitre, una a fost deja tradusă în limba română: Misterul Cinei de pe urmă, la Editura Humanitas în cursul acestui an.

Cartea, dar mai ales titlul, este tradus în limba română într-un mod inovativ, păstrându-se sensul aproximativ al variantei în limba engleza (Jesus and the Jewish Roots of the Eucharist), deși acest lucru s-ar putea să îi surprindă pe cititorii obișnuiți mai degrabă cu varianta „Cina cea de taină”. Titlul ales, cum spuneam, este atipic. Alături de opțiunea pentru Cina de pe urmă mai găsim și formula cu care suntem familiarizați, anume Cina cea de taină de cel puțin douăsprezece ori (la pagina 66, 86, 88, 89). O altă variantă intersantă preferată de traducătoare, respectabila Monica Broșteanu, este „fuga din Egipt” (38) care devine „ieșirea din Egipt” în paragraful imediat următor.

Revenind la textul pus pe hârtie de Brant Pitre, remarcăm o cunoaștere temeinică a culturii primului secol pur și simplu observând descrierea pașilor privind pregătirea Paștelui iudaic și identificarea elementelor prezente în euharistia creștină (pp. 65-94). Prin faptul că oferă informații contextuale argumentate, Brant Pitre lărgește orizontul cultural-religios plasând actul euharistic într-un cadru ce pare mult mai aproape de realitatea primului secol.

Se remarcă, de asemenea, argumentele aduse în favoarea ideii că Paștele nu se încheie odată cu jertfa mielului, ci la consumarea lui. Autorul pare îndatorat tradiției Bisericii Romano-Catolice, din care face parte, în prezentarea argumentelor conform cărora consumarea mielului este actul în sine care consfințește participarea invitaților la euharistie. Pe câteva pagini autorul încearcă să arunce lumină și reușește asupra modului în care era sărbătorit Paștele pe vremea Mântuitorului (pp.76 și urm).

Per ansamblu, cartea oferă o serie de resurse istorice și culturale valoroase, precum și argumente privind modalitatea în care pâinea și vinul devin una cu trupul și sângele Mântuitorului în momentul participării la masa euharistică. Toate aceste resurse ne ajută să înțelegem mai bine complexitate și importanța celebrării „Cinei de pe urmă” în context eclesial contemporan.

Lasă un răspuns