Billy Graham 1918-2018. ‘Pastorul Americii’ a intrat în istorie

Predicatorul american Billy Graham a încetat din viață la impresionanta vârstă de 99 de ani pe 21 februarie 2018, după ce, în ultimii ani ai vieții, s-a luptat cu boli precum cancerul de prostată, hidrocefaleea și boala Parkinson.

El a predicat timp de peste șase decenii și a dus o campanie evanghelistică greu de egalat în secolul nostru, vorbind în fața unor audiențe care însumează peste 215 milioane de persoane din 185 de țări. La aceste cifre se pot adăuga și nenumăratele persoane care au avut oportunitatea de a-l asculta prin intermediul televiziunii, al radioului și al internetului. 

De confesiune baptistă, Billy Graham nu s-a sfiit să își proclame mesajul dincolo de barierele confesionale. Vorbitor de talie mondială, a ajuns în prezența unor lideri care au fost la cârma unor regimuri totalitare precum Kim Il Sung din Coreea de Nord.

A răspuns solicitărilor de natură spirituală venite din partea președinților Statelor Unite oferindu-și sfaturile spirituale atât republicanilor cât și democraților. New York Times amintește faptul că toți președinții americani de după cel de la Al Doilea Război Mondial cu au interacționat într-un fel sau altul cu Billy Graham, unii dintre ei afișând chiar un interes deosebit față de evanghelist. Aceasta a fost, după cum vom vedea, și una dintre cele mai frecvente critici care i s-au adus de-a lungul vremii.

A folosit cu abilitate toate mediile de comunicare și a încercat să ofere răspunsuri din Biblie celor mai sfredelitoare întrebări. În cadrul unui interviu realizat de Woody Allen, de pildă, acesta a afirmat despre el că este un personaj provocator, inteligent și cel mai bun în ceeea ce face. Interviul în care evanghelistul răspunde cu tact fără a se teme că își ofensează gazda, poate fi urmărit aici:

Cu privire la activitatea lui Billy Graham, Frances Fitzgerald remarca îndtr-un capitol care îi este dedicat în mult aclamata sa lucrare The Evangelicals că niciun alt evanghelist al secolului XX nu a reușit să obțină o vizibilitate atât de mare și să transforme protestantismul așa cum a reușit el. Faptul acesta nu s-a produs fără a genera și o serie de critici. Printre criticile aduse au fost aceea că prezintă un mesaj simplist datorat faptului că nu are o pregătire academică pe măsura anvergurii lucrării sale. O altă critică pe care a contracarat-o în ultimile decenii ale vieții prin refuzul de a-și arăta sprijinul pentru anumiți candidați a fost aceea că a fost adesea mult prea apropiat de politicienii vremii. Cert este că există o evidentă schimbare de strategie în ultima parte a vieții când vine vorba despre acest subiect.

Acum, odată cu intrarea în istorie, personalitatea lui Billy Graham a fost evocată atât de liderii seculari cât și de cei religioși ai vremii. Printre cei care au ținut să îl omagieze până în acest moment pe evanghelist, numit de presa de peste Ocean ‘Pastorul Americii’ se numără Donald Trump, Mike Pence, Barack Obama, George W Bush, Jimmy Carter, George H W Bush, Bill Clinton, Mike Huckabee,

 

Billy Graham și vizita în România

Billy Graham nu s-a temut să ajungă în România în timpul regimului comunist și să aduce mesajul biblic în fața unor audiențe aproape imposibil de numărat. El a ajuns în țara noastră în 1985 și a fost prezent în: Cluj (în Catedrala Reformată și Catedrala Catolică), Oradea (Biserica Baptistă nr 2), Arad (Biserica Baptistă Speranța), Timișoara (Catedrala Ortodoxă), Sibiu (Catedrala Ortodoxă), Mănăstirea Vorona din județul Botoșani, București (Catedrala Catolică Sfântul Iosif, Templul Coral și Biserica Penticostală Filadelfia), arătând o deschidere interdenominațională mai puțin obișnuită în vremurile respective.

Mulțimile de oameni au luat prin surprindere autoritățile vremii care au încercat prin diferite mijloace să oprească audiența să participe la întâlnirile religioase. Șicanele au constat în blocarea străzilor care a fost explicată drept modalitate de protecție a populației, însă alte șicane precum tăierea cablurilor de la difuzoarele amplasate în afara locațiilor nu au mai avut altă justificare decât intenția de a limita audierea mesajului evanghelistului baptist. De asemenea, conform uzanțelor diplomatice, autoritățile române și stafful american care au pregătit vizita lui Billy Graham au convenit asupra unui program strict care ulterior a fost schimbat la presiunea autorităților din România socialistă.

Prin orașele prin care a trecut, Billy Graham a fost primit cu simpatie care a depășit orice graniță confesională, iar vizita sa a amprentat puternic memoria colectivă a acelor vremuri sumbre în care astfel de evenimente aveau loc odată într-o generație.

Odată cu plecarea dintre noi a acestui greu de egalat mesager rămâne de văzut în ce fel moștenirea sa religioasă va fi valorificată într-un mod demn de memoria autorului ei.

Lasă un răspuns